Toate șabloanele
Resurse Umane · Șablon de document

Act adițional telemuncă

2 semnatari9 câmpuri de completatActualizat: mai 2026

Un document de resurse umane din biblioteca Simplifi, pregătit de echipa noastră pentru fluxurile HR din companiile românești.

Cum îl folosești în Simplifi

  1. 1Deschizi șablonul în platformă și completezi câmpurile evidențiate (sau le lași destinatarului).
  2. 2Trimiți documentul la semnat: fiecare parte primește un link securizat pe email.
  3. 3Toate părțile semnează electronic calificat (QES), cu aceeași valoare legală ca semnătura olografă.

Textul integral al șablonului

Câmpcâmp inteligent – se completează la trimitere

ADIȚIONAL CU PRIVIRE LA TELEMUNCĂ

la contractul încheiat şi înregistrat sub nr. nr CIM / data CIMîn registrul general de evidență a salariaților

Preambul

Având în vedere voința părților de a desfășura activitatea în regim de telemuncă, potrivit articolului 3 alin. (1) din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă (denumită în cele ce urmează „Legea 81/2018”), Părțile hotărăsc modificarea contractului individual de muncă pentru a prevedea desfășurarea de către Salariat a activității în regim de telemuncă, după cum urmează:

1.   Reglementarea activității de telemuncă

În conformitate cu dispozițiile articolului 3 alin. (1) din Legea 81/2018, Angajatorul și Salariatul/a convin de comun acord prin prezentul act adițional desfășurarea atribuțiilor sale de serviciu, astfel cum sunt prevăzute în fișa postului, în regim de telemuncă, în condițiile detaliate mai jos.

2.   Condiții de desfășurare a activității de telemuncă

2.1. Perioada în care atribuțiile de serviciu se desfășoară în regim de telemuncă

Telesalariatul își va desfășura atribuțiile de serviciu în regim de telemuncă, pe perioada perioadă telemuncă , conform regulilor interne pentru telemuncă communicate de Angajator prin mijloace electronice.

2.2. Programul de lucru

Pe perioada de telemuncă, programul Telesalariatului este flexibil și se va organiza conform prevederilor din Regulamentul intern, respectiv: durata zilnică a timpului de muncă se împarte astfel:

2.2.1.          Perioada fixă în care Telesalariatul prestează simultan activitatea de telemuncă:  perioadă fixă telemuncă

2.2.2.          Perioada flexibilă, în care Telesalariatul își alege orele de începere și de sfârșit ale activității, cu respectarea timpului de muncă zilnic, după cum urmează:  perioadă flexibilă telemuncă

Programul de muncă include pauza de masă de o oră pentru salariații cu normă întreagă și 30 de minute pentru salariații cu normă parțială și o dată pe zi, oriunde în intervalul 12:00-14:00.

Fiecare Telesalariat are obligația de a-și înregistra orele și zilele de muncă folosind mijloacele electronice puse la dispoziție de Angajator. Aprobarea evidenței orelor de muncă și a livrabilelor se va face de către superiorul ierarhic.

În cazuri de urgență sau necesitate, Angajatorul poate solicita modificarea programului de lucru pe baza unei informări transmise Telesalariatului, cu acordul superiorului ierarhic.

2.3. Locul/locurile  în care atribuțiile de serviciu sunt prestate în regim de telemuncă

Telesalariatul își va desfășura activitatea în regim de telemuncă în următoarele locații convenite de părți: locații telemuncă

În funcție de specificul activității, Telesalariatul își poate desfășura activitatea și la sediul Angajatorului, la sediul clienților, partenerilor, colaboratorilor sau autorităților, conform planificărilor.

Perioada și/sau zilele în care Telesalariatul se va deplasa la birou sau la sediul altor entități vor fi determinate cu aprobarea superiorului ierarhic.

2.4. Verificarea activității telesalariatului

În conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea 81/2018, Angajatorul are dreptul de a verifica activitatea Telesalariatului.

Angajatorul va controla activitatea desfășurată de Telesalariat pe baza pontajului electronic,  precum și a rapoartelor transmise superiorului ierarhic.

 3.   Aspecte privind securitatea și sănătatea în muncă

Telesalariatul are obligația de a respecta instrucțiunile privind securitatea și sănătatea în muncă, astfel cum sunt detaliate în Anexa nr. 1 la prezentul act adițional, în vederea desfășurării atribuțiilor de serviciu în regim de telemuncă.

 4.   Obligațiile părților ce decurg din activitatea de telemuncă

4.1. Obligațiile telesalariatului

Pentru menținerea unei comunicări constante și pentru respectarea standardelor profesionale ale Angajatorului, pe durata desfășurării atribuțiilor de serviciu în regim de telemuncă, Telesalariatul va avea următoarele obligații:

  • Să fie disponibil pentru superiorii ierarhici și colegii acestuia și să comunice cu aceștia prin intermediul mijloacelor de comunicare utilizate de regulă la nivelul Angajatorului, respectiv aplicații interne de comunicare instant, telefoane, e-mail etc.;

  • Să răspundă în termen rezonabil solicitărilor de dispoziție sau de e-mail ale colegilor și superiorilor ierarhici;

  • Să respecte dispozițiile legale în materie de protecția datelor, precum și cele prevăzute de Regulamentul intern;

  • Să își desfășoare activitatea în conformitate cu instrucțiunile primite, în conformitate cu normele și politicile interne ale Angajatorului, astfel încât să nu expună pe nimeni pericolelor de accidentare, îmbolnăvire profesională, risc psihosocial sau altor pericole ce pot afecta securitatea și sănătatea în muncă;

  • Să participe la instruirile periodice de securitate și sănătate în muncă și să aplice regulile și măsurile comunicate de Angajator;

  • Să aducă la cunoștința Angajatorului orice deficiență a echipamentelor tehnice sau de protecție și să informeze imediat în cazul producerii oricărui eveniment ce a condus sau putea conduce la accident ori îmbolnăvire profesională;

  • Să nu schimbe condițiile de securitate și sănătate în muncă de la locul/locurile în care își desfășoară activitatea în regim de telemuncă;

  • Să utilizeze numai echipamente de muncă ce nu prezintă pericol pentru securitatea și sănătatea sa;

  • Să își desfășoare atribuțiile de serviciu cu respectarea dispozițiilor privind obligațiile lucrătorilor, astfel cum acestea sunt prevăzute în Legea nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă și modificările și completările ulterioare, precum și în conformitate cu dispozițiile contractului individual de muncă;

  • Să respecte regulile specifice și restricțiile privind rețelele de internet folosite, precum și cele aplicabile echipamentului pus la dispoziție, procedurile și regulile de securitate a datelor și confidențialitatea, astfel cum acestea sunt stabilite de către Angajator;

  • Dacă este necesară prezența la sediul Angajatorului sau al unei autorități publice, unui client, partener sau colaborator al Angajatorului, Telesalariatul va respecta cu strictețe regulile aplicabile deplasării, regulile interne privind protecția sănătății, precum și regulile autorităților, clienților, partenerilor sau colaboratorilor respectivi;

  • Să răspundă cât mai prompt solicitărilor superiorilor ierarhici privind prezența la birou;

 4.2. Obligațiile angajatorului

Pe durata desfășurării de către Telesalariat a atribuțiilor de serviciu în regim de telemuncă, Angajatorului îi revin următoarele obligații:

  • Să asigure mijloacele aferente tehnologiei informației și comunicațiilor și/sau echipamentele de muncă necesare desfășurării atribuțiilor de serviciu de către Telesalariat;

  • Să instaleze, să verifice și să întrețină echipamentul de muncă necesar;

  • Să asigure Telesalariatului o instruire suficientă și adecvată în domeniul securității și sănătății în muncă, atât la schimbarea locului de desfășurare a activității de telemuncă, cât și în cazul introducerii unui nou echipament de muncă sau a oricărei noi proceduri de lucru;

  • Să informeze Telesalariatul în mod clar cu privire la măsurile aplicabile protecției datelor cu caracter personal, potrivit prevederilor legii și ale Regulamentului intern;

  • Să asigure Telesalariatului, pe perioada desfășurării atribuțiilor de serviciu în regim de telemuncă, contactul cu restul colectivului de serviciu;

  • Să asigure Telesalariatului accesul la programele de formare profesională aplicabile.

 5.   Cheltuieli aferente activității de telemuncă

Cheltuielile privind desfășurarea activității în regim de telemuncă sunt în sarcina Telesalariatului.

 

 Angajator,

Semnătură calificatăCompanie

 Angajat,                                                                                                   

Semnătură calificatăAngajat

   

ANEXA 1

Instrucțiuni de securitate și sănătate în muncă privind desfășurarea atribuțiilor de serviciu în regim de telemuncă la domiciliul sau reședința Telesalariatului

 În conformitate cu politicile de securitate și sănătate în muncă ale Angajatorului, de a preveni accidentele de muncă și îmbolnăvirile, salariații care desfășoară atribuții de serviciu în regim de telemuncă la domiciliul sau reședința acestora, au obligația de a respecta următoarele reguli de securitate și sănătate:

  • Instalațiile electrice, aflate ca dotări ce aparțin salariatului, sunt în responsabilitatea acestuia.

  • Nu utilizați instalații electrice cu defecte.

  • Asigurați-vă că echipamentele electrice sunt oprite înainte de a fi verificate.

  • Nu executați lucrări pentru remedierea unor defecțiuni la echipamentele electrice — lucrări care, pe lângă faptul că necesită competențe de specialitate, nu intră în atribuțiile dumneavoastră.

  • Verificați vizual cablurile care se conectează la prize, de la echipamentele electrice puse la dispoziție de către Angajator, să nu fie deteriorate. În cazul în care sunt deteriorate, NU LE UTILIZAȚI și comunicați imediat Angajatorului pentru înlocuire.

  • Verificați prizele dacă sunt corect montate și întreținute.

  • Reparați echipamentele electrice care vă aparțin și care pot vătăma în timpul funcționării. Prin reparare se înțelege luarea tuturor măsurilor pentru personal calificat, în vederea menținerii în stare de funcționare a echipamentelor electrice generatoare de posibile pericole. NU INTERVENIȚI LA INSTALAȚIILE ELECTRICE! PERICOL DE ELECTROCUTARE! PERICOL DE DECES!

  • Verificați cablurile electrice să nu traverseze căi de access, feriți-le din drum pentru a preveni accidentele. PERICOL DE ÎMPIEDICARE! PERICOL DE ELECTROCUTARE!

  • Atunci când se realizează o muncă de birou, este important ca Telesalariatul să-și regleze biroul de lucru într-o poziție ergonomică și să ia pauze regulate.

  • Amintiți-vă să schimbați poziția în mod regulat și să faceți mișcare. Aceasta poate contribui la bunăstarea fizică și poate preveni durerile de mâini, încheieturi, brațe, gât, umeri sau spate.

  • Telesalariatul va asigura întrebuințarea în mod corect a echipamentelor tehnice, conform instrucțiunilor proprii de securitate și sănătate în muncă, și se va asigura că folosește inclusiv instalații electrice în stare foarte bună de funcționare.

  • Telesalariatul se obligă să nu mai desfășoare activitate dacă echipamentele tehnice prezintă defecțiuni și nesiguranță în exploatare, acestea fiind returnate Angajatorului.

  • ÎN CAZUL PRODUCERII UNUI ACCIDENT LA DOMICILIU DIN CAUZA ACTIVITĂȚILOR CASNICE, ACESTA NU VA FI ÎNCADRAT CA ACCIDENT DE MUNCĂ

  • Comunicați imediat Angajatorului orice vătămare dobândită ca urmare a desfășurării activității profesionale.

 

Angajat,             

Semnătură calificatăAngajat

            

ANEXA 2 DECLARAȚIE PE PROPRIE RĂSPUNDERE

Privind respectarea cerințelor minime pentru desfășurarea activității în regim de telemuncă

 

Subsemnatul/Subsemnata Nume complet, având funcția de job title , angajat(ă) al/a denumire, în calitate de telesalariat, declar pe proprie răspundere că am citit și am înțeles instrucțiunile de securitate și sănătate în muncă privind desfășurarea activității în regim de telemuncă și că locul ales pentru prestarea activității îndeplinește următoarele cerințe minime:

  •  Suprafața cubică a spațiului de lucru reprezintă cel puțin 13 m³ din capacitatea liberă a încăperii

  •  Suprafața necesară stației de lucru nu este aglomerată cu aparate, obiecte de uz casnic și măsoară cel puțin 2 m²

  • Înălțimea încăperii este de cel puțin 2,5 m

  • Accesul la lumina naturală este asigurat (raportul dintre suprafața ferestrei și suprafața podelei este cel puțin 1:8

  • Intensitatea luminii naturale este reglabilă (jaluzele, draperii)

  • Pardoseala încăperii și a căilor de acces este plană și nealunecoasă

  • Pe căile de acces nu există praguri

  • Iluminatul electric și reglarea intensității acestuia sunt asigurate

  • Este asigurată temperatura corespunzătoare (18–23°C)

  • Este asigurat un schimb suficient de aer

  • Schimbul de aer nu produce curenți, răcirea în exces sau supraîncălzirea încăperii

  • Nivelul de zgomot din încăpere nu produce disconfort

  • Echipamentele stației de lucru asigură lucrul în condiții de siguranță, inclusiv protecția împotriva electrocutării

  • Echipamentele tehnice de birou furnizate de către angajator prezintă un marcaj de siguranță și un certificat/declarație de conformitate cu standardul european

  • Există o trusă de prim ajutor cu dispozitive medicale recomandate de medic

  • Există posibilitatea de a solicita imediat ajutor în caz de urgență

  • Există posibilitatea de a lua măsurile necesare imediate, în cazul unui incendiu

  • Există o cale de ieșire degajată care permite părăsirea încăperii fără nicio întârziere în caz de incendiu sau alte pericole

  • Accesul la stația de lucru este lipsit de obstacole

  • Stația de lucru dispune de suficient spațiu pentru o poziție ergonomică, mișcări libere și acces liber la dispozitivele utilizate

  • Înălțimea biroului asigură cel puțin un unghi de 90° între braț și antebraț în timpul lucrului

  • Există spațiu suficient pentru picioare, acestea putând fi ținute pe podea în poziție confortabilă

  • Înălțimea scaunului și a spătarului este reglabilă, iar mecanismul de reglare este în stare de funcționare

  • Scaunul este prevăzut cu suport pentru brațe

  • Scaunul are o bază de tip stea cu 5 puncte de sprijin cu rotițe și se află în stare de funcționare

  • Șezutul scaunului este stabil și profilat

  • Scaunul are o pivotare de 360°

  • Monitorul poate fi reglat în mod corespunzător în ceea ce privește sursele de lumină, pentru a evita reflexiile și luminozitatea în exces (eventual lateral față de fereastră)

  • Reglarea monitorului asigură un unghi vizual corespunzător, cuprins între 20° și 50°

  • Este posibilă consultarea de la distanță (help desk) în cazul în care apar probleme legate de defecte sau motive tehnice

  • Mediile de redare electronică asigură contactul permanent cu un supervizor

Subsemnatul Nume complet, certific prin prezenta faptul că stația mea de lucru de la domiciliul sau reședința  din: remote work location îndeplinește cerințele sus menționate și sunt de acord să informez imediat Angajatorul la fiecare schimbare a adresei de mai sus și, în cazul în care acest lucru se întâmplă, stația mea de lucru va îndeplini cerințele stabilite în prezentul document.

Am luat cunoștință despre necesitatea îndeplinirii cerințelor privind lucrul la domiciliu și organizarea activității.
Certific prin prezenta faptul că voi respecta toate politicile și standardele privind mediul, sănătatea și securitatea în muncă ale Angajatorului și sunt de acord să informez imediat Angajatorul despre orice neconformitate cu acestea.

Semnatura salariat,

 

Semnătură calificatăAngajat

Ce completează fiecare parte

Companie

  • denumire

Angajat

  • data CIM*
  • job title*
  • locații telemuncă*
  • nr CIM*
  • Nume complet*
  • perioadă fixă telemuncă*
  • perioadă flexibilă telemuncă*
  • perioadă telemuncă*

Completează și semnează online

Șablonul este inclus în contul Simplifi: îl personalizezi, îl trimiți la semnat și îl arhivezi cu audit trail, în câteva minute.

Model cu caracter informativ, pregătit pentru situații uzuale. Pentru cazuri particulare, consultă un avocat sau consilierul tău juridic.