Contract de colaborare cu influencer
A contract template from the Simplifi library, prepared by our team for common business relationships.
How to use it in Simplifi
- 1Open the template in the platform and fill in the highlighted fields (or leave them to the recipient).
- 2Send the document for signing: each party receives a secure link by email.
- 3All parties sign with a qualified electronic signature (QES), legally equivalent to a handwritten one.
Full text of the template
Fieldsmart field – filled in when sendingCONTRACT DE COLABORARE CU INFLUENCER
Nr. nr doc/data doc
1. PĂRȚILE CONTRACTANTE
denumire, cu sediul în adresa, cod fiscal CUI, cont bancar IBANdeschis la banca reprezentată de dna/dl. nume reprezentant, în calitate de Influencer
și
denumire, cu sediul în adresa, cod fiscal CUI, reprezentată de dna/dl. nume reprezentant, în calitate de Beneficiar.
denumite in continuare “Părțile” și individual “Partea”, au decis sa încheie prezentul Contract de colaborare („Contractul”), in urmatorii termeni si condiții.
2. DEFINIȚII
„Influencer” se referă la o persoană fizică sau juridică ce deține influență într-un anumit domeniu sau nișă de piață și utilizează această influență pentru a promova produse, servicii sau branduri către publicul propriu, prin intermediul platformelor sale.
„Conținut promoțional” înseamnă orice postare, videoclip, poveste (story) sau alt tip de conținut digital ori fizic creat de Influencer pentru a promova produsele sau serviciile Beneficiarului.
„Onorariul Influencerului” se referă la compensația financiară — fixă, bazată pe performanță sau de alt tip — pe care Beneficiarul o plătește Influencerului pentru promovarea produselor sau serviciilor sale, conform anexei A.
„Indicatori de performanță (Performance Metrics)” reprezintă date măsurabile (aprecieri, distribuiri, comentarii, conversii etc.) utilizate pentru a evalua performanța conținutului promoțional.
„Link de recomandare (Referral Link)” se referă la linkul unic de urmărire furnizat de Beneficiar Influencerului pentru monitorizarea conversiilor și calcularea comisioanelor.
3. OBIECTUL CONTRACTULUI
Obiectul Contractului constă în promovarea de către Influencer a imaginii Beneficiarului și produselor Beneficiarului, în condițiile agreate de părți și în conformitate cu termenii și condițiile , anexele și actele adiționale ale prezentului contract.
4. DURATA CONTRACTULUI
Contractul intră în vigoare la data semnării și rămâne valabil până la rezilierea de către oricare dintre Părți în condițiile prezentului contract.
5. ONORARIILE INFLUENCERULUI
Beneficiarul va compensa Influencerul conform structurii detaliate în Anexa A — onorariu fix, bazat pe performanță sau combinat.
Plata se va efectua în termen de 15 zile de la publicarea conținutului promoțional și/sau conform prevederilor din Anexa A. După expirarea acestui termen, Beneficiarul va datora penalități de 0.02% per zi de întârziere, iar Influencerul va putea suspenda prestarea Serviciilor până la plata integrală a Pretului plus penalitati.
În mod corespunzător, Influencerul va datora penalități de 0.02% per zi de întârziere din valoarea Serviciilor prestate cu întârziere, cu un termen de grație de 30 de zile lucrătoare, fără ca penalitățile să poată depăși prețul total al acestor Servicii.
În cazul intârzierii plății cu peste 20 de zile lucrătoare, Influencerul va putea solicita încetarea Contractului din culpa Beneficiarului prin notificare de reziliere, cu efecte imediate și fără acordarea unui termen de preaviz.
6. OBILIGAȚIILE PĂRȚILOR
Obligațiile Influencerului:
să creeze și să publice conținut promoțional în conformitate cu instrucțiunile Beneficiarului și cu legislația aplicabilă;
să nu facă afirmații false, înșelătoare sau nefondate despre produsele/serviciile Beneficiarului;
să dezvăluie în mod clar relația sa comercială cu Beneficiarul în toate materialele promoționale, respectând reglementările publicitare;
să suporte toate costurile aferente creării și publicării conținutului promoțional, cu excepția cazului în care se stabilește altfel.
Obligațiile Beneficiarului:
să furnizeze Influencerului informațiile, materialele și, dacă este necesar, produsele necesare pentru realizarea conținutului promoțional;
să ofere suport sau instruire, dacă este cazul;
să urmărească performanța conținutului promoțional prin intermediul linkului de recomandare și al indicatorilor de performanță și să comunice rezultatele Influencerului;
să plătească Influencerului onorariul stabilit în Anexa A.
7. GARANȚII ȘI DECLARAȚII
Părțile declară că:
nu se află în stare de insolvență sau insolvență iminentă
îndeplinesc toate condițiile legale pentru a putea încheia în mod valabil prezentul Contract
semnatarii Contractului au puteri legale de reprezentare
Contractul a fost negociat în integralitatea sa
fiecare Parte se angajează să despăgubească cealaltă Parte pentru prejudiciile cauzate de acțiunile sau omisiunile sale intenționate sau neglijente.
Influencerul acționează ca prestator independent, nu ca angajat, partener sau agent al Companiei.
8. CONFIDENȚIALITATE
În scopul acestui Contract, „Informatii confidentiale” sunt toate datele dezvăluite reciproc de către Părți sau obținute de o Parte de la cealaltă Parte în cadrul executării contractului, inclusiv perioada de negocieri anterioară semnarii. Aceste informații confidențiale cuprind, inclusiv, dar fără a se limita la: datele și informațiile de orice natură, fie că acestea au fost transmise oral, în scris sau prin mijloace electronice și indiferent de natura mediului sau de suportul care le conține.
Informațiile dezvăluite de către oricare dintre Părți sunt și rămân proprietatea Părții transmițătoare sau a terților de la care acestea au fost obținute în mod legal, cu excepția celor convenite altfel prin prezentul Contract. Părțile nu vor putea încalca, contesta, discuta sau disputa acest drept și vor lua toate măsurile necesare ca informațiile să nu intre în posesia unor terti, prin orice mijloace, directe sau indirecte.
Fără a aduce atingere prevederilor din Contract referitor la conținutul și categoriile de Informații Confidențiale, informațiile nu vor fi considerate confidenţiale dacă:
sunt sau devin publice din motive care nu se datorează culpei Partilor
în momentul in care devin publice, acestea erau deja cunoscute Partilor in cadrul acestui Contract si nu erau supuse niciunor restrictii in ceea ce priveste utilizarea sau dezvaluirea lor
erau deja în posesia Părților înainte de încheierea acestui Contract fără încalcarea niciunor obligații legale și nu sunt sub rezerva nici unor restricții cu privire la utilizarea sau dezvăluirea lor
au fost dezvoltate independent de către Părți fără a se încalca prezentul Contract și nu intră în categoria Informațiilor Confidențiale.
Părțile vor gestiona informațiile confidențiale cu toată atenția și nu vor dezvălui aceste informații terților. Clauzele acestui Contract ca și orice anunțuri publice cu privire la încheierea acestui Contract sunt strict confidențiale și nu pot fi făcute publice de către niciuna dintre Părți, total sau parțial, în nicio situație sau formă, fără acordul prealabil scris al celeilalte Părți.
9. PROTECȚIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL (GDPR)
În cazul în care oricare dintre Părți, în executarea Contractului, prelucrează date cu caracter personal, astfel cum sunt acestea definite de Regulamentul UE 2016/679 și orice altă legislație în vigoare privind angajatii, cocontractantii, partenerii de afaceri sau orice alte persoane fizice în legatură cu cealaltă Parte (denumite în continuare "Date personale"), Părțile sunt de acord și garantează următoarele :
să respecte legislația și normele juridice aplicabile serviciilor sale cu privire la protecția vieții private și a datelor cu caracter personal
să prelucreze datele cu caracter personal numai în masura în care acestea sunt necesare și dacă sunt permise/impuse de lege
să pastreze confidențialitatea datelor cu caracter personal
să ia măsurile tehnice, fizice și organizatorice de securitate adecvate pentru a proteja datele cu caracter personal împotriva pierderii, prelucrării neautorizate sau ilicite
să informeze cu promptitudine autoritățile abilitate și cocontractantul cu privire la orice incident de securitate existent sau suspectat a se produce, care implică datele cu caracter personal
În măsura în care oricare dintre Părți permite unui (sub)contractant să prelucreze datele cu caracter personal, Partea trebuie să se asigure că fiecare (sub)contractant va respecta o serie de obligații care asigură un nivel similar de protecție ca și prezenta clauză, conform celor menționate mai sus.
La încetarea Contractului, Părțile trebuie să șteargă sau să distrugă în regim de siguranță toate înregistrările sau documentele care conțin date cu caracter personal. Fiecare Parte acceptă și confirmă faptul că este singurul răspunzator pentru orice prelucrare neautorizată sau nelegală sau pentru pierderea datelor cu caracter personal, în cazul în care nu reușește să șteargă sau să distrugă la încetarea acordului datele cu caracter personal.
Partea în culpă va despăgubi cealaltă parte, angajații sau personalul său pentru orice daune, amenzi, pierderi și creante care rezultă dintr-o încălcare a prevederilor din prezenta clauză, despăgubiri ce vor fi stabilite printr-o hotărâre judecatorească definitivă.
10. PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Influencerul recunoaște că toate drepturile de proprietate intelectuală asupra produselor, serviciilor și materialelor Beneficiarului aparțin exclusiv Beneficiarului. Nicio prevedere din prezentul Contract nu conferă Influencerului vreun drept de proprietate sau licență asupra acestora, cu excepția utilizării lor în scopurile prevăzute aici.
11. FORȚĂ MAJORĂ
Forța majoră trebuie constatată de o autoritate competentă și exonerează Părțile de îndeplinirea obligațiilor asumate prin Contract, pe toată perioada în care acesta acționeaza.
Partea care invocă forța majoră are obligația de a notifica cealaltă Parte în termen de 5 zile de la producerea situației cu privire la acest eveniment și de a lua toate măsurile care îi stau la dispoziție in vederea limitării consecințelor.
Dacă forța majoră acționează sau se estimează ca va acționa o perioadă mai mare de 6 luni, fiecare Parte va avea dreptul să notifice celeilalte Parti încetarea de plin drept a Contractului și niciuna dintre Parti nu va putea pretinde celeilalte daune-interese.
12. ÎNCETAREA CONTRACTULUI
Contractul poate înceta:
prin act adițional semnat de Părți
prin reziliere (încetare din vina uneia dintre Părți), la cererea oricărei Părți , dacă cealaltă Parte nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, cu o notificare prealabilă de 30 de zile și dupa oferirea unui termen rezonabil de remediere a încălcării contractuale
prin denunțare unilaterală (încetare fără vina vreunei Părți), la cererea oricărei Părți, cu o notificare prealabilă de 90 de zile
în orice alt caz prevazut de lege
La încetarea contractului:
toate drepturile Influencerului încetează;
promovarea produselor Beneficiarului trebuie oprită imediat;
obligațiile financiare restante se vor onora conform termenilor.
Încetarea prezentului Contract nu va avea niciun efect asupra obligațiilor deja scadente între Părți.
Clauzele referitoare la confidențialitate, proprietate intelectuală și despăgubiri vor rămâne valabile după încetarea contractului.
13. NOTIFICĂRILE ÎNTRE PĂRȚI
În accepțiunea părților contractante, orice notificare adresată de una dintre acestea celeilalte este valabil îndeplinită dacă va fi transmisă la adresa/sediul prevăzut în partea introductivă a prezentului contract;
În cazul în care notificarea se face pe cale poștală, ea va fi transmisă prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire și se consideră primită de destinatar la data menționată de oficiul poștal primitor pe aceasta confirmare;
Dacă notificarea se trimite prin e-mail, ea se consideră primită în prima zi lucrătoare după cea în care a fost expediată;
Notificările verbale nu se iau in considerare de nici una dintre părți, dacă nu sunt confirmate prin intermediul uneia din modalitățile prevăzute la alineatele precedente.
14. SOLUȚIONAREA LITIGIILOR
Contractului i se aplică legislația română.
Părțile au convenit ca toate neînțelegerile privind validitatea prezentului contract sau rezultate din interpretarea, executarea și încetarea acestuia să fie rezolvate pe cale amiabilă de reprezentanții lor.
În cazul în care rezolvarea eventualelor litigii nu este posibilă pe cale amiabilă, părțile se vor adresa instanțelor judecătorești competente.
15. DISPOZITII FINALE
Relația dintre Beneficiar și Influencer este neexclusivă; ambele părți pot colabora cu terți.
Influencerul nu poate cesiona drepturile sau obligațiile fără acordul scris al Companiei.
Modificarea prezentului contract se face numai prin act adițional încheiat între părțile contractante.
Dacă o clauză a contractului se dovedește nulă sau inaplicabilă, această nulitate nu va afecta valabilitatea celorlalte clauze, care vor continua să producă efecte. Părțile vor depune eforturi pentru a înlocui clauza afectată cu o prevedere validă care să reflecte pe cât posibil intenția inițială.
Prezentul contract, împreună cu anexele sale care fac parte integrantă din cuprinsul sau, reprezintă voința părților și înlătură orice altă înțelegere verbală dintre acestea, anterioară sau ulterioară încheierii lui.
INFLUENCER,
BENEFICIAR,
ANEXA A – ONORARIILE INFLUENCERULUI
Această Anexă A face parte integrantă din prezentul Cont un comision de ____% din prețul net de vânzare (excluzând taxele aplicabile, costurile de transport și manipulare, reducerile sau retururile) pentru fiecare vânzare realizată prin intermediul Linkului de recomandare.
Onorariu fix: Influencerul va primi un onorariu fix de RON______ pentru fiecare conținut promoțional publicat. În plus, Influencerul poate primi un bonus de RON______ pentru fiecare ____ (de exemplu, 1.000) de vizualizări/interacțiuni obținute de conținut în primele ___ zile de la publicare.
Bonus de performanță: Dacă materialul promoțional depășește ______ (de exemplu, 100.000) de vizualizări/interacțiuni într-o lună, se va acorda un bonus suplimentar de RON______.
Produse oferite: Pe lângă compensația financiară, Influencerul va primi produse în valoare de RON______.
Prag minim de plată: Suma minimă a onorariilor care trebuie acumulată de Influencer înainte ca o plată să fie efectuată de Companie este de RON______. Dacă onorariile obținute într-o lună sunt mai mici decât pragul minim de plată, acestea vor fi reportate pentru luna următoare.
ANEXA B- Indicatori de performanță
Această Anexă B face parte integrantă din prezentul Contract și este supusă termenilor și condițiilor acestuia. În cazul unui conflict între prevederile acestei Anexe B și cele ale Contractului, vor prevala prevederile Contractului.
Indicatori de performanță
Rata de engagement: Influencerul este așteptat să mențină o rată medie de engagement (aprecieri, comentarii, distribuiri) de ____% pentru fiecare conținut promoțional publicat.
Vizualizări: Conținutul Influencerului ar trebui să atingă în mod constant un număr minim de ____ vizualizări/interacțiuni în primele ___ zile de la publicare.
Conversii: Dacă este furnizat un link unic de recomandare, Influencerul ar trebui să urmărească obținerea a cel puțin ____ conversii/achiziții din partea publicului său în termen de ___ zile de la publicare.
Ghiduri privind conținutul
Dezvăluire: Influencerul trebuie să declare clar parteneriatul cu Compania în toate materialele promoționale, respectând standardele și reglementările în domeniul publicității.
Autenticitate: Conținutul trebuie să fie autentic, să reflecte opiniile reale ale Influencerului și să nu inducă în eroare publicul.
Branding: Toate materialele promoționale trebuie să respecte ghidurile de brand ale Companiei, care includ utilizarea anumitor logouri, hashtag-uri sau menționarea/tagarea contului oficial al Companiei.
Frecvența publicării: Influencerul se angajează să publice minimum ____ materiale promoționale în fiecare ____.
Exclusivitate: Influencerul se angajează să nu promoveze produse/servicii concurente în termen de ____ zile de la publicarea oricărui conținut promoțional pentru Companie.
What each party fills in
Influencer
- adresa*
- banca*
- CUI*
- data doc*
- denumire
- IBAN*
- nr doc*
- nume reprezentant*
Beneficiar
- adresa*
- CUI*
- denumire*
- nume reprezentant*
Complete and sign it online
The template is included in your Simplifi account: personalise it, send it for signing and archive it with an audit trail, in minutes.
Informative model prepared for common situations. For specific cases, consult a lawyer or your legal adviser.
